Președinte Klaus Iohannis a acordat Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social în grad de Cavaler Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).
Ieri, de Ziua Națională, președintele României Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete de decorare a unor personalități, printre care și medici.
Sărbătorirea Zilei Naționale a României la 1 Decembrie este un moment de mândrie, dar și de reflecție la ceea ce facem pentru ca țara noastră să se dezvolte și să fie apreciată la nivel internațional, a afirmat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
La Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi a avut loc a patra ediție a Concursului de Vinuri Spumante Românești – singura competiție de acest gen din România.
Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pot fi vizitate și pe data de 1 decembrie.
Un studiu realizat recent arată ce însemnătate are Ziua Națională pentru români și care sunt percepțiile românilor cu privire la alimentele „Made in Romania”.
În România trăiau la 30 iunie a.c. 17.536 persoane infectate cu HIV, iar în primele 6 luni ale anului au fost diagnosticate cu HIV/SIDA 264 persoane.
Peste 150 de studenți ai UMF Craiova, alături de profesorii lor, au distribuit 3.000 de flyere explicative în cel mai mare centru comercial din Craiova.
În fiecare an, la 26 noiembrie, este marcată Ziua mondială de conștientizare a carenței de fier. Cu această ocazie va fi lansată campania „Sănătatea mea de fier”.
„Un bebeluș născut înainte de 36 de săptămâni duce povara imaturității aparatelor și sistemelor.” „O categorie de copii expusă la forme severe de broșiolită prin virusul sincițial respirator sunt prematurii.”
Ieri, 17 noiembrie, a fost marcată în țările din întreaga lume Ziua Mondială a Prematurității. Cu această ocazie, experții au tras un semnal de alarmă, amintind încă o dată că micuții prematuri au nevoie de sprijin.
Bolile musculoscheletale nu sunt foarte bine reprezentate în lumea medicală, chiar dacă patologia este destul de frecventă, au subliniat specialiștii români în cadrul unei dezbateri organizate la Cluj-Napoca.
Ziua mondială a prematurității este marcată, în fiecare an, la 17 noiembrie. La SUUB, de la începutul anului și până în prezent, au fost aduși pe lume 1.620 de nou-născuți, dintre care 187 prematuri.
Bcureştenii sunt aşteptaţi să facă spirometrii gratuite în acest weekend, în Sun Plaza, în cadrul unei campanii derulate de Societatea Română de Pneumologie.
Statele Unite ale Americii însumează aproape jumătate dintre vânzările globale ale companiilor farmaceutice în domeniul medicamentelor antidiabetice.
Movilița este prima localitate care desfășoară un program de prevenție a diabetului în parteneriat cu Forumul Român de Diabet.
În contextul Zilei Mondiale a Diabetului, marcată ieri, 14 noiembrie, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a transmis un mesaj pentru români.
De Ziua mondială a diabetului, COPAC și Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet (ASCOTID) trag un semnal de alarmă asupra pericolului de a fi diagnosticat cu diabet zaharat tip 2 în faze târzii.
Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an la 14 noiembrie. Aceasta reprezintă o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare asupra diabetului zaharat, ca problemă de sănătate publică.
În fiecare an, la 12 noiembrie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei. „Fiecare respirație contează” este sloganul ales de organizațiile internaționale pentru această zi.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe